Efortul de a ajunge în acest sat de pe frumoasele meleaguri ale Munților Cernei este pe deplin răsplătit de realitățile etnografice de aici. Satul are gospodăriile dispuse de-a lungul mai multor văi, o mare parte a caselor localnicilor păstrându-și vechea arhitectură tradițională. Atenția trebuie să se concentreze îndeosebi asupra produselor meșteșugărești rezultate din prelucrarea artistică a lemnului, din prelucrarea părului de capră, precum și asupra instalațiilor tehnice țărănești.

Dintre acestea unele sunt în plină activitate — lucru din ce în ce mai rar în realitatea etnografică românească contemporană — instalații tehnice populare de străveche tradiție — mori cu ciutură, pive de îngroșat țesăturile, cazane de țuică. Privind cu atenție principiul de funcționare al morilor de ciutură puse în mișcare prin acțiunea apei asupra acelor  roții de moară, îți apare limpede faptul că ingeniozitatea în construcție a țăranilor s-a bazat pe principiul modern al acționarii turbinei. Cloșani se numără printre localitățile, dealtfel deloc numeroase din țara noastră, unde femeile continuă și astăzi să se ocupe cu prelucrarea părului de capra și de oaie. Ele țes  piese de decor pentru interiorul locuinței ( macaturi, cuverturi de lână pentru acoperit patul, ștergare), oprege și chiar haine din lâna și părul animalelor. În prezent se mai găsesc astfel de familii care moștenesc tradiția , dar acestea sunt destul de puține.

Obărșia Cloșani era și un important centru de prelucrare artistică a lemnului unde se făceau  piese de mobilier, de o remarcabilă frumusețe și bun gust. Lada de zestre fiind confecționată cu unelte simple: securea, broasca, gilăul, horjul, paznicul, adică compasul de lemn etc. De asemenea, aici se confecționau  mese, scaunele, paturi și hambare. Cea mai remarcabilă piesă, sub raportul decorativității, este lada de zestre care se așeză conform obiceiului local, la capătul lavițelor sau la cel al patului din “camera curată”, echivalentul camerei de zi sau odăii.

Cazanul de făcut țuică – se moștenște și în prezent , găsindu-se aproape la fiecare om gospodar din comună. Aceștia culeg fructele (corcodușe, cireșe, prune, piersici struguri,etc), se lasă câteva zile la fermentat (la fiert) în vase de lemn numite putini, apoi se fierb în cazan la foc, astfel preparându-se tradiționala ȚUICĂ naturală. La Obîrșia  fiecare localnic are în casa lui măcar câțiva litri de țuică. Cănd mergi în gospodăria cuiva din zonă prima dată ești servit cu un păhărel de țuică . Cei care produc multă țuică merg duminica la târg la Baia de Aramă și o vănd ,cumpărând cu banii de pe ea alte bunuri care le trebuiesc .

În munca meșteșugarilor se putea  surprinde atât spontaneitatea în creația ornamentelor fiecărei piese de mobilier, cât și respectarea anumitor principii ornamentale transmise de-a lungul generațiilor. Cele mai frecvente ornamente sunt rozeta, coroana, braduțul, alături de care apar și diferite reprezentări antropomorfe. Aria de desfacere a produselor meșteșugarilor a avut o largă cuprindere teritorială, meșteșugarii din Obîrșia — Cloșani exercitându-și astfel influența în viața cotidiană și cultura populației satelor din aria respectivă.