Munţii României, în pericol!

Sub pretextul crizei financiare caţiva funcţionari ai ministerului au hotărât că România nu mai are nevoie de munţi, astfel, au decis ca singurele instituţii “pioniere” din istoria României, specializate  în agro-zootehnia şi economia zonelor de munte, să fie desfinţate: Agenţia Naţională a Zonei Montane şi Centrul de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi –CEFIDEC –Vatra Dornei – singurele instituţii guvernamentale create pentru specificul ruralului montan AU FOST DESFIINŢATE!

Consecinţe alarmante:

Decăderea agriculturii montane,victimizarea populaţieii de agricultori/crescători de animale munteni, păstrători de mari tradiţii seculare, economice şi culturale (studiile  socio-psihologice arata că formarea unui agricultor de munte are nevoie de 5 generaţii succesive pentru „definitivarea profesionala”).

În economia ruralului montan, în 2010, se înregistrează:

-         scăderea dramatică a efectivelor de ovine şi bovine (de până la 5-10 ori ! )

-         îmbătrânirea excesivă a populaţiei active din domeniul agricol;

-         abandon definitiv şi de proporţii a activităţilor agro/zootehnice de către tineret;

-         sărăcie în creştere alarmantă;

-         creşterea sărăciei extreme;

-         exod masiv al tinerilor satelor de munte spre oraşe şi străinătate – adică depopularea Carpaţilor României!

Marea gravitate constă în faptul că o principală bogăţie a României montane – flora naturală, furajeră- creaţie a sute de mii de gospodării montane, în decursul secolelor – prin îngrăşămintele organice (gunoi de la animale)- se pierde , astăzi prin sălbăticire naturală. Scade numărul ovinelor şi bovinelor, scade volumul de îngrăşământ organic şi începe invazia plantelor nefurajere, nefolositoare, care invadează – în 8-10 ani pajiştile montane ale României, bogăţie durabilă, reciclabilă a ţării şi Uniunii Europene!!

Costurile viitoare pentru refacere devin enorme, nerealiste, dar mai important este riscul major că nu va mai avea cine să le mai refacă!

Nimeni în lume nu a reuşit să readucă la agricultură populaţiile montane odată plecate din munţi! Iar agro-zootehnia montană nu se poate face cu oameni de câmpie sau cu orăşeni…, fapt bine cunoscut şi verificat.

Soluţii de înlocuire nu există- şi astfel se riscă pierderea definitivă a celei mai mari suprafeţe de pajişti, păşuni şi fâneţe dintr-o ţară a Uniunii Europene – România – adică cca 2,3 milioane de hectare, a căror valorificare depinde strict de existenţa gospodăriilor montane.

Este în cauză IARBA – pentru că atât are populaţia de la munte: iarbă!

Aici nu vorbim despre cereale, mecanizare,chimizare şi sisteme industriale de creştere a animalelor – elemente proprii zonelor de câmpie, deal , unde specialiştii agricoli ai ultimelor 60 de ani, inclusiv cei din minister şi alte instituţii, deţin expertiza, ci vorbim despre civilizaţia ierbii – unde acest tip de specialişti nu au nici un fel de expertiză! Universităţile de ştiinţe agricole (cu mici excepţii la Cluj şi Iaşi) continuă să „fabrice” specialişti exclusiv pentru zonele de câmpie-deal. Aproape nimic pentru cele 3,2 mil. ha terenuri agricole montane.

Despre ce dezvoltare durabilă şi echilibrată, de tip european, se mai poate vorbi în condiţiile în care un mare sector specific şi productiv, ruralul montan, este lăsat cu seninătate, fără nici o şcolarizare profesională? Acestei intrebari ii urmeaza marea intrebare: unde este in acest caz echilibrul agro-silvic, principiu fundamental în ţările cu munţi din U.E.?

Dupa o reflectie asupra acestor intrebari si aspecte prezentate pe scurt sa ascultam îndemnul din Cotidianul: ’’să ne unim eforturile, la nivel naţional şi european, pentru ca munţii României să beneficieze de o politică montană distinctă şi salvatoare pentru interesele ţării şi ale Uniunii Europene!’’

Informaţii preluate de pe:  www.cotidianul.ro